Direcţia Judeţeană pentru Cultură Buzau este o instituţie publică cu atribuţii ce ţin de implementarea strategiilor și politicilor naţionale la nivel local, în ceea ce priveşte controlul respectării legislaţiei-cadru în domeniul culturii, responsabilitatea primordială fiind - în baza atribuţiilor stabilite prin legislaţia de specialitate şi a strategiei culturale emisă de Ministerul Culturii din România – aceea de protejare a patrimoniului cultural naţional material (patrimoniu cultural mobil și patrimoniu cultural imobil) şi imaterial, existent la nivelul judeţului Buzău.
Contribuția Direcţiei Judeţene pentru Cultură Buzău la obiectivele guvernării, prin întreaga sa activitate din anul 2023, a cărei sinteză se face prin prezentul raport, s-a concretizat în respectarea legislaţiei în vigoare, cu accent pe imperativele acţiunii de protejare, conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural local, exercitarea principalelor atribuţii conferite de actele normative în vigoare care guvernează atribuțiile Direcției Județene pentru Cultură Buzău în domeniul culturii şi patrimoniului cultural naţional, respectiv acelea de analiză şi avizare, monitorizare şi control, consultanţii de specialitate, interfaţă şi mediere, asigurarea comunicării dintre Ministerul Culturii şi autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile publice de cultură şi aşezămintele culturale, cu diverşi operatori culturali şi comunitatea locală, sprijinirea logistică şi materială, în limitele competenţelor legale, a unor programe, proiecte şi activităţi de promovare şi punere în valoare a patrimoniului cultural local.
S-a urmărit ca procesul de restaurare a monumentelor istorice să se facă în conformitate cu proiectele avizate, activitatea de construire din zonele de protecţie ale monumentelor istorice să se desfăşoare conform documentaţiilor avizate, iar descărcarea de sarcină arheologică să se realizeze pe baza standardelor şi procedurilor aprobate cât și în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare – Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, cu ordinele ministrului culturii, precum şi cu alte acte normative în vigoare.
Direcția Județeană pentru Cultură Buzău asigură secretariatul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 10, conform Ordinului MC nr. 3183/27.07.2022 privimd nominalizarea membrilor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, secțiunilor de specialitate ale acesteia și comisiilor zonale ale monumentelor istorice și Ordinul MC nr. 3228/04.08.2022 pentru modificarea Ordinului Ministerului Culturii nr. 3183/27.07.2022 privimd nominalizarea membrilor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, secțiunilor de specialitate ale acesteia și comisiilor zonale ale monumentelor istorice, pe teritoriul de competență Buzău, Brăila, Galați și Vrancea. În perioada ianuarie – decembrie 2023, s-au analizat în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 10 un total de 265 documentații.
O bună colaborare s-a înregistrat în relaţia cu Muzeul Judeţean Buzău, instituţie acreditată de Ministerul Culturii să desfăşoare, prin specialiştii săi, în baza avizelor primite, lucrări de cercetare arheologică sistematică şi/sau preventivă, respectiv de supraveghere arheologică cele din ultimele categorii fiind efectuate la cererea unor beneficiari, proprietari de terenuri care în vederea construirii unor imobile, de regulă locuinţe, aveau nevoie de certificate de descărcare de sarcină arheologică sau de avize condiţionate de realizarea lucrărilor sub supravegherea unor specialişti arheologi dar și de elaborarea studiului arheologic necesar pemtru reactualizarea Planului Urbanistic General la nivelul comunelor.
Judeţul Buzău are nominalizate în LMI 2015 un număr de 869 de obiective de patrimoniu din care: 494 de situri arheologice (aşezări, necropole), 321 monumente istorice şi ansambluri de arhitectură (95 de valoare naţională din care 68 in mediul rural) şi 54 de monumente memoriale (funerare) și de for public, din care unul de valoare naţională.
În anul 2023, preocuparea Direcţiei Județene pentru Cultură a fost şi protejarea patrimoniului mobil, în urma controalelor observându-se că sunt respectate normele de conservare legale. Concomitent, s-a urmărit ca exportul de bunuri culturale să se facă conform legislaţiei naţionale, iar comercializarea acestora să se facă prin magazinele specializate, avizate de Ministerul Culturii, cu respectarea prevederilor în domeniu, aici urmărindu-se, inclusiv cu ajutorul experţilor, ca nici un bun de patrimoniu să nu fie vândut fără respectarea condiţiilor legale.
Direcția Județeană pentru Cultură Buzău a avut o foarte bună colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Buzău - Serviciul de Investigații Criminale, având în vedere protecția și combaterea activității infracționale în domeniul patrimoniului cultural național dar și verificarea legalității descoperirilor întâmplătoare la nivelul județului Buzău.
În anul 2023, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Buzău a eliberat un număr de 3 Certificate de descărcare de Sarcină Arheologică în siturile din județul Buzău, 70 de avize favorabile (9 avize pentru monumente istorice, 61 avize pentru zonele de protectie, 4 avize pentru PUG, 2 avize PUZ), existând o bună colaborare cu Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 10 Buzău.
Pentru lucrări de construire efectuate la monument istorice, în zonele de protecție ale unor monumente istorice și în situri arheologice, anul trecut, Direcția Județeană pentru Cultură Buzău a eliberat 70 de avize și 3 certificate de descărcare de sarcină arheologică.
D.J.C.Buzău a mai eliberat în baza Legii 17/2014 (Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan) în anul 2023 un număr de 21 avize specifice favorabile.
În anul 2023, pentru activitatea arheologică din judeţul Buzău, Ministerul Culturii a emis un număr de 5 autorizații de cercetare arheologică sistematică, pentru siturile localizate în Lipia – Movila Drumul Oilor, Cârlomăneşti (Verneşti), Coțatcu (Podgoria), Gruiu Dării (Pietroasele) şi Târcov – Piatra cu lilieci (Pârscov), 4 autorizații de cercetare arheologică preventivă, 6 autorizații pentru diagnostic arheologic și 36 de autorizații pentru supraveghere arheologică.
În domeniul patrimoniului arheologic, în cursul anului 2O23, au fost înregistrate 55 înștiințări privind descoperiri arheologice întamplătoare ( cu ajutorul detectoarelor de metale) pe teritoriul administrativ al comunelor Vernești, Grebănu, Beceni, Chiojdu, Breaza, Topliceni.
În colaborare cu instituțiile: Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, Centrul cultural „Al. Marghiloman”, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Primăria municipiului Buzău şi Primăria comunei Pârscov, Direcţia Județeană pentru Cultură Buzău a fost un partener important în organizarea Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu” pentru scriitori profesionişti la secţiunile poezie, proză şi publicistică.
Referitoar la evenimetele organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), 2023, ediţia a XXX-a în România, având ca temă „Patrimoniu cultural și comunitatea locală”, precizăm faptul că Direcția Județeană pentru Cultură Buzău a desfășurat în data de 16 septembrie 2023 o vizită la obective de patrimoniu din județele Galați și Brăila, vizită ce a fost adresată copiilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia Copilului- DGASPC Buzău.

Conf. OMC 2607/ 31.01.2023, D.J.C. Buzău a funcționat în anul 2023 cu un nr. de 6 posturi
aprobate din care 5 posturi finanțate/ bugetate.
Nr. posturi ocupate/compartiment/funcție:
- Compartimentul Patrimoniul cultural național mobil și imaterial- 1 post ocupat- funcție
publică de execuție , de consilier, grad profesional superior.
- Compartimentul Monumente istorice și arheologie- 1 post ocupat- funcție publică de
execuție de consilier, grad profesional superior.
- Compartimentul Financiar- contabilitate, salarizare, administrativ, achiziții publice- 2
posturi din care 1 post ocupat și 1 post unic vacant - ambele – funcție publică de execuție,
de consilier superior.
- Compartimentul Cultură, management, resurse umane- 1 post ocupat- functie publică, de
execuție de consilier superior.
În cursul trimestrului I din anul 2023, ca urmare a transferului functionarului public de la
Compartimentul Financiar- contabilitate, salarizare, administrativ, achiziții publice către altă
instituție ( conform Deciziei nr. 02/04.01.2023), a fost demarată procedura de organizare
concurs de recrutare, postul vacant din cadrul compartimentului mai sus menționat, fiind ocupat conform Decizie nr. 13/ 27.03.2023.
In anul 2023, nu au intervenit situații de pensionare sau promovare în funcție publică.
Structura de functii a DJC Buzau nu a suferit modificări .
Cheltuielile de personal (suma/ luna):
Ianuarie 2023= 28.794 lei Iulie 2023= 35.768 lei
Februarie 2023= 28.055 lei August 2023= 35.704 lei
Martie 2023= 28.358 lei Septembrie 2023= 36.038 lei
Aprilie 2023= 34.233 lei Octombrie 2023= 36.064 lei
Mai 2023= 34.474 lei Noiembrie 2023= 36.072 lei
Iunie 2023= 35.814 lei Decembrie 2023= 36.430 lei
Contract – cadru de prestari servicii financiar contabile nr. 23/04.01.2023- serviciu externalizat de contabilitate- 1500 lei/ luna.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
In perioada raportata Directia Pentru Cultura a Judetului Buzau a primit alocatie bugetara de la Ministerul Culturii in valoare totala de 452.604 lei, din care :
- CHELTUIELI DE PERSONAL : 413.397 lei ;
- BUNURI SI SERVICII : 39.207 lei ;
Platile inregistrate conform extraselor de cont si a balantei de verificare, sunt in suma de 452.597 lei, in urmatoarea componenta :
- CHELTUIELI DE PERSONAL : 413.397 lei;
- BUNURI SI SERVICII : 39.200 lei.
Cheltuielile efective , asa cum sunt evidentiate in Anexa 7 sunt in valoare totala de 470.503 lei :
- CHELTUIELI DE PERSONAL: 417.309 lei
- BUNURI SI SERVICII: 50.684 lei
- CHELTUIELI PRIV. AMORTIZ.: 2.510 lei
La cap. 67.02- Sursa de finantare E – venituri extrabugetare, sunt inregistrate venituri totale astfel :
SOLD la 01.01.2023 150.455 lei ;
VENITURI CURENTE 2023 123.007 lei.
Platile inregistrate, conform extraselor de cont si balantei de verificare, sunt in suma de 29.956 lei si reprezinta cheltuieli de personal si deplasare (comisia zonala), precum si cheltuieli cu servicii pentru “Zilele europene ale patrimoniului”.
Nu se inregistraza furnizori neachitati la termen .